Circuit avion – Roma – Peninsula Sorrentina- Sicilia – Escape Holiday
rome

Circuit avion – Roma – Peninsula Sorrentina- Sicilia

Minunatul traseu din Orasul Etern catre comorile Marii Tireniene !

In Circuit avion – Roma – Peninsula Sorrentina- Sicilia vizitam Roma, Vatican, Vezuviu, Peninsula Sorrentina, Insula Ischia, Coasta Amalfitana, Positano, Amalfi, Napoli, Insula Capri, Palermo, Monreale, Messina, Taormina, Etna, Catania

 

• Plecari: Bucuresti Otopeni
Transferuri gratuite din: Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia, Iasi, Tg Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni, Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti, Sibiu,Rm.Valcea, Pitesti.

 

Servicii incluse:
• Ghid roman insotitor
• Zbor direct la dus Bucuresti => Roma, Compania Alitalia
• Zboruri la retur Catania => Bucuresti, Compania Alitalia via Roma
• Transferuri aeroporturi-hoteluri-aeroporturi
Cazare 9 nopti la hoteluri de 4* si ferry-boat astfel:
– 2 nopti cu mic dejun in Roma la Hotel Alba 4* sau similar
– 3 nopti cu Demipensiune in zona Napoli-Sorrento la Hotel Panoramica 4* sau similar
– 1 noapte pe ferry-boat Napoli => Palermo in cabine de 4 locuri
– 3 nopti cu Demipensiune in zona Taormina-Giardini Naxos la Hotel de 4*
Bauturi incluse la Demipensiune: 1/2 sticla apa minerala si 1/4 sticla vin de persoana
• Tur de oras Roma cu ghid local
• Excursie la Vulcanul Vezuviu
• Transfer Roma => Vezuviu => Zona Sorrento cu autocar local
• Transfer Zona Sorrento => Napoli cu autocar local
• Tururi de oras Palermo si Monreale cu autocar si ghid local
• Excursie de 1 zi la Messina si Vulcanul Etna cu autocar local
• Excursie de 1 zi la Taormina, inclus transferul cu autocarul dus-intors
• Tur de oras Catania

Nu sunt incluse:
• Taxele de aeroport si combustibil, 195 €/persoana  (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor)
• Taxele de oras, se achita la receptia hotelurilor
• Biletele de intrare la obiectivele turistice din program, excursiile optionale
• Bacsis pentru soferi si ghizi locali

*cazarea in single se face la hoteluri, pentru ferry-boat cazarea se face in cabine de 4 locuri

 

Itinerariu

Ziua 1 | Bucuresti – Roma

Intalnire cu insotitorul de grup la ora 04:20 la Aeroportul Henri Coanda Otopeni pentru imbarcare pe zborul Companiei Alitalia AZ503 cu destinatia Roma. Decolare la ora 06:20, sosire la Roma Fiumicino la ora 07:30. Transfer in oras si tur de oras Roma panoramic si pietonal cu ghid local: Piazza Barberini, minunatele fantani ale Romei, Biserica Santa Maria Maggiore, Via Labicana, Collosseum (exterior), Forurile Imperiale (exterior), Piazza Venezia, Teatro Marcello, Circo Massimo, Palatino (exterior), Colle Oppio. Tur pietonal:Arco Di Tito, Collosseum, etc. Transfer la hotel. Cazare la Hotel Alba 4* sau similar.

Ziua 2 | Roma – Vatican

Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau optional, vizita la Vatican–cel mai mic stat independent din lume. In Muzeul Vaticanului puteti admira colectii de antichitati, sculpturi si fascinantele galerii de tapiterii. Nu in ultimul rand, Celebra Capela Sixtina pictata de Michelangelo si Bazilica San Pietro–cea mai mare biserica catolica din lume unde puteti admira celebra capodopera „Pieta” de Michelangelo. Timp liber pentru shopping. Roma este un loc excelent pentru cumparaturi, cu magazine impanzite in tot orasul. Capitala cosmpolita si prospera de peste 2.000 de ani, Roma ofera un amestec multi-etnic, care este atat atractiv, cat si exploziv ! Roma gazduieste o gama larga de oportunitati de shopping, unele dintre cele mai renumite zone de cumparaturi in Roma sunt: Via dei Condotti, cea mai exclusivista strada de shopping, Piazza di Spagna, Via del Corso. Cazare la Hotel Alba 4* sau similar.

Ziua 3 | Roma – Vezuviu – Peninsula Sorrentina

Mic dejun. Excursia continua catre Vezuviu, cel mai cercetat vulcan activ din lume si singurul vulcan activ al continentului european. Acesta a ramas in istorie prin eruptia catastrofala din perioada antica a lui Pliniu cel Batran in 79 d.Hr., cand a devastat prosperele orase romane Pompei și Herculaneum, ucigand mii de persoane. Orasele, acoperite de un strat gros de material vulcanic si noroi, nu au fost reconstruite niciodata, fiind in continuare o dovada a vechiului dezastru. Dupa mai multe secole, arheologii au redescoperit Pompeiul pentru a observa modul de viata al locuitorilor romani din primul secol d.Hr. Ultima eruptie a vulcanului a avut loc in 1944, insa fara repercursiuni dramatice majore. Urcarea pana in apropierea craterului vulcanic este de-a dreptul spectaculoasa, iar serpuind de-a lungul serpentinelor ne putem bucura de o frumoasa panorama asupra golfului Neapole. Dupa vizita, continuam de-a lungul coastei Marii Tireniene, pe „taramul sirenelor”, asa cum denumea anticul Homer in Odiseea lui, Peninsula Sorrentina. Cazare la Hotel Panoramica 4* sau similar (plecari 18.05, 07.09), Hotel Dei Congressi 4* sau similar (plecari 24.06, 08.07, 29.07, 05.10) in zona Napoli-Sorrento.

Ziua 4 | Insula Ischia

Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau optional, excursie in Insula Ischia-este cea mai mare din grupul celor trei insule din Golful Napoli, alaturi de Insula Capri si Insula Procida. Cu bogate resurse naturale, precum izvoare termale, noroaie vulcanice si ape minerale, insula este o adevarata comoara. Coasta insulei reprezinta un loc ideal de relaxare la plaja si in apele marii, iar interiorul muntos este numai bun pentru drumetii. De asemenea, o alta atractie o reprezinta si cel mai mare oras al insulei, oras ce ii poarta numele-Ischia. Acesta are doua centre: Ischia Porto-centrul comercial poarta denumirea portului principal si Ischia Ponte-zona ce include si inconjoara podul ce leaga Castelul Aragonez de insula. Acest castel este una dintre cele mai remarcabile atractii ale insulei Ischia si este construit pe o stanca de magma solidificata legata de mal prin intermediul unui pod de piatra. Castelul Aragonez se afla la aproximativ 113 m altitudine, unde se poate ajunge fie urcand pe magarusi, fie cu un ascensor modern. De pe terasele castelului poti admira la orizont varful Vezuviului si celelalte doua insule ale golfului Napoli: Capri si Procida. Intoarcere la Hotel, servirea Cinei. Cazare la Hotel Panoramica 4* sau similar (plecari 18.05, 07.09), Hotel Dei Congressi 4* sau similar (plecari 24.06, 08.07, 29.07, 05.10) in zona Napoli-Sorrento.

Ziua 5 | Coasta Amalfitana: Amalfi si Positano

Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau optional, excursie pe Coasta Amalfitana la Positano si Amalfi. Coasta Amalfitana este una dintre cele mai frumoase portiuni ale tarmului Marii Tireniene, impresionand prin peisajele naturale spectaculoase si prin localitatile pline de istorie. Amalfi este primul nostru popas–cel mai mare oras al coastei. Deoarece orasul s-a dezvoltat gratie comertului cu porturile din Orient, arhitectura din Amalfi reflecta o importanta influenta maura. Domul din Amalfi, construit in Sec al IX-lea, reprezinta cel mai important monument al acestui oras si pastreaza nenumarate comori. Portile de bronz au fost turnate in Constantinopol in jurul anului 1000, ele fiind cele mai vechi porti ale unei biserici din Italia. Ne continuam periplul de-a lungul coastei la bordul barcutelor si vom debarca in Positano descris ca fiind „un loc de vis ce nu pare cu adevarat real atunci cand esti acolo, dar care devine real si tentant odata ce ai plecat”. Cu o personalitate vibranta, cu casele sale viu colorate amplasate pe coasta abrupta si treptele ce fac legatura intre ele, cu stradutele inguste, acest pitoresc orasel ne va fermeca cu siguranta. Intoarcere la Hotel, servirea Cinei. Cazare la Hotel Panoramica 4* sau similar (plecari 18.05, 07.09), Hotel Dei Congressi 4* sau similar (plecari 24.06, 08.07, 29.07, 05.10) in zona Napoli-Sorrento.

Ziua 6 | Napoli – Insula Capri

Mic dejun. Plecare spre Napoli, cel mai mare oras din sudul Italiei, vestit printre altele si pentru delicioasa pizza napoletana. Napoli este un oras care fascineaza prin numeroasele atractii turistice. Fiecare monument are o istorie interesanta, impresionand anual mii de turisti. Orasul are unul dintre cele mai mari centre istorice din lume si se mandreste cu un numar de 448 de biserici istorice, cel mai mare numar din lume pentru un singur oras. Timp liber in Napoli pentru vizite individuale sau optional, minunata Insula Capri-insula sirenelor, cum o numeau grecii. Frumusetea ei deosebita, apele turcoaz si Grota Albastra au transformat-o intr-un adevarat simbol turistic al Italiei. Intoarcere in portul din Napoli si imbarcare pe ferry-boat-ul de noapte catre Palermo. Seara, cazare pe ferry-boat in cabine de 4 persoane (optional, supliment cabine 2 locuri).

Ziua 7 | Palermo – Monreale – Zona Taormina

Sosire dimineata in Palermo. Fondat de fenicieni in Sec VIII i.Hr., care l-au numit Ziz, Palermo a fost construit ca un oras port. Fenicienii au fost obligati de greci sa migreze din estul Siciliei catre vest, astfel ca au fost nevoiti sa-si construiasca aici un nou oras port–Panormos, conform scrierilor grecesti sau Panormus, asa cum apare in scrierile bisericii catolice. Tur de oras Palermo cu ghid local: Piata Quattro Canti, Palatul Municipal, Biserica Santa Maria dell’Ammiraglio, Palatul Normanzilor, Catedrala, Palatul Chiaramonte. Timp liber in Palermo pentru vizite individuale sau cumparaturi. Excursia continua cu o vizita cu ghid local la Monreale–este situat la doar 8 km de Palermo, cu o priveliste deosebita asupra capitalei siciliene si a vaii Conca D’Oro. Se spune ca o excursie la Palermo nu este completa fara o vizita la Monreale. Aici se afla cea mai mare concentratie de arta normanda, araba si bizantina intr-un singur loc. Punctul de atractie il reprezinta Domul, socotit un varf de lance al artelor normanda si bizantina (peste 6400 mp de mozaic bizantin). Transfer la Hote, servirea Cinei. Cazare la hotel de 4* in zona Taormina-Giardini Naxos.

Ziua 8 | Messina – Etna

Mic dejun. Excursia la Messina-unul din cele mai mari orase siciliene, veche asezare elena fondata in Sec VIII i.Hr., ce a purtat initial numele de Zancle. Aspectul de astazi al orasului dateaza de la inceputul Sec XX. Expus nu doar fortelor militare, ci si catastrofelor naturale, orasul a fost distrus aproape in intregime de un devastator cutremur in 1908 cand numeroase monumente istorice antice au fost distruse in totalitate. Admiram Catedrala construita in Sec XII, cunoscuta pentru cel mai mare ceas astronomic din lume, care suna la fiecare 15 minute, iar la orele 12 o adevarata „parada” a figurinelor din ceas incepe pe ritmuri muzicale. Plecare sprevulcanul Etna-cel mai activ si cel mai inalt vulcan din Europa. De asemenea, cu o activitate constanta de peste 6.000 de ani, Etna este vulcanul cu cea mai lunga perioada de activitate. Intoarcere la hotel, servirea Cinei. Cazare la hotel de 4* in zona Taormina-Giardini Naxos.

Ziua 9 | Taormina

Mic dejun. Dedicam aceasta zi pentru unul dintre cele mai frumoase locuri ale Siciliei-Taormina, un loc frecvent vizitat de aristocratia engleza din Sec XIX si cunoscut sub numele de „Monte Carlo al Siciliei”, renume pastrat pana in ziua de azi. Vizitam impreuna cu insotitorul de grup: Teatrul Grecesc-un impresionant teatru in aer liber, cu panorame superbe in susul si josul coastei si peste Etna si Torre dell Orogio. Dupa amiaza, timp liber pentru vizite individuale. Va recomandam Corso Umberto-o strada perfecta pentru shopping. Intoarcere la hotel, servirea Cinei. Cazare la hotel de 4* in zona Taormina-Giardini Naxos.

Ziua 10 | Catania – Bucuresti

Mic dejun. Plecare spre Catania-al 2-lea mare oras al Siciliei si capitala provinciei cu acelasi nume. Tur de oras panoramic Catania: Palatul Arhiepiscopal si Domul, Fantana elefantului, Palatul Municipal, Manastirea St. Agata, Universitatea, Teatrul Bellini, Teatrul Roman. Transfer la aeroportul din Catania pentru imbarcare pe zborul Companiei Alitalia AZ1750 cu destinatia Bucuresti, via Roma. Decolare la ora 18:50 si aterizare la Roma la ora 20:15. Imbarcare pe zborul Companiei Alitalia AZ502 cu destinatia Bucuresti–decolare ora 21:30 si aterizare in Bucuresti la ora 24:40. Sfarsitul pachetului de servicii turistice.

Vorbeste cu un specialist despre oferta Circuit avion – Roma – Peninsula Sorrentina- Sicilia

0722.740.031 / 0786.487.587

  • Categorie Categorie 3 stele
  • Tip masa Tip Masa
  • Transport Transport Avion
  • Tematica Tematica Europa
Cere oferta

Mai simplu, mai eficient: oferta ta personalizata

Aboneaza-te gratuit la Newsletter

Form Title
  • Oferta*
    0
  • Nume*
    1
  • Email*
    2
  • ID*
    3
  • Mesaj*
    4
  • 5